Meteorologii anunta pentru urmatoarele doua saptamani temperaturi maxime sub zero grade Celsius in toata tara. Lumea pare sa fie speriata de aceste geruri, ba chiar nemultumita de faptul ca e frig, de parca ar fi uitat cu totii ceea ce inseamna sa fie cu adevarat iarna.
Eu imi amintesc insa ca cea mai frumoasa iarna petrecuta de mine vreodata in Brasov a fost in anul 1999 cand a nins ca in povesti si temperaturile au coborat in timpul noptii pana la -35 de grade Celsius (am vazut cu ochii mei termometru).
Pe vremea aceea serveam patria, adica eram militar in termen cu norma intreaga (12 luni) la Scoala Militara de Maistri si Subofiteri de Artilerie Antiaeriana si Radiolocatie – BRASOV. Dupa depunerea juramantului militar (1 decembrie 1998) si dupa cele doua saptamani de concediu din perioada sarbatorilor de iarna, am fost repartizat la serviciul de protectie si paza a unitatii militare pentru ca dupa toate referintele din dosarul de la recrutare eram stabil emotional si nu riscam sa ma plimb dincolo de perimetrul unitatii militare cu armamentul din dotare si munitie de razboi.
Nu o sa intru in detalii legate de activitatea mea ca spp-ist (stiu ca suna pompos dar asa se chema chiar daca nu era vorba decat de banalul serviciu de garda si santinela) ci o sa ma opresc doar asupra faptului ca am avut parte de o iarna ca in povesti chiar daca o pot numi totodata si cea mai crunta iarna din viata mea.
Ningea ca in povesti si ningea necontenit zile intregi iar aleile de acces de la corpul de garda, unde ne faceam veacul, si posturile de santinela trebuiau sa fie tot timpul intretinute ca sa nu inoti prin zapada la schimbarea garzii. Si credeti-ma ca oricat ne-am fi chinuit noi sa curatam zapada, in urma noastra nici nu se cunoastea caci se asternea la loc cat ai clipi. Credeti-ma ca nu aberez, si cu toate ca atunci mi se parea o activitate inutila acum parca mi-as dori sa petrec putin timp curatand zapada numai ca nu prea mai avem ce curata.
Si era un ger, mai ales noaptea, ca ai fi facut orice ca sa te incalzesti in cele 3 ore cat erai in postul de santinela. Noroc ca atunci cand temperaturile scadeau sub o anumita limita, serviciul de garda se reducea de la 3 ore la 2 ore, puteai sa-ti acoperi urechile (altfel trebuia sa le ai descoperite pentru vigilenta), foloseai paslarii (incaltai bocancii cu acesti paslari) pentru conservarea caldurii picioarelor, iar peste scurta matlasata cu toate ca de obicei era foarte calduroasa era obligatoriu si necesar sa porti acel accesoriu vestimentar numit șubă (aveti cuvantul meu ca o haina asa de calduroasa n-am mai imbracat niciodata dupa aceea). Si nu mai stiu sigur daca era prevazut in RG 2 sau am convenit noi aceasta dar la fiecare ora petrecuta in timpul noptii in postul de santinela ni se-aducea ceai fierbinte pentru a ne incalzi.
Dar la un moment dat temperatura a coborat in timpul noptii la – 35 de grade Celsius. Am constatat cu ochii mei lucrul acesta pentru ca termometrul era pentru noi la fel de indispensabil ca armamentul individual cu care executam serviciul de garda. Nu cred ca vreti sa stiti cum e sa petreci cate 2 ore la temperatura de -35 de grade Celsius si nici nu va doresc sa treceti vreodata prin astfel de momente. Sentimentul e destul de greu de descris in cuvinte, la fel si senzatiile pe care le traiesti la astfel de temperaturi.
Cat de bine ai fi imbracat este obligatoriu sa te misti tot timpul: sa mergi in ritm alert, sa topai, sa dansezi, sa faci orice activitate fizica care-ti pune sangele in miscare si produce ceva caldura. Daca esti imbracat si incaltat corespunzator caldura generata astfel va fi retinuta si vei trece cu bine peste astfel de momente fara sa te trezesti cu degeraturi ale extremitatilor. Cu toate acestea insa fata, ochii si plamanii resimt cel mai urat astfel de temperaturi…
Am simtit atunci pe propria-mi fata cum imi ingheata mimica: nu-ti mai iese nici un zambet, nici o grimasa si e destul de dificil, daca nu chiar imposibil, sa scoti o vorba (de fapt nici nu-i recomandat sa faci aceasta). Simti cum in ochi parca te inteapa mii de ace, mereu, mereu si tot mereu… si ai impresia ca mai au putin pana devin casanti si se sparg in zeci de bucati… iar ritmul respiratiei se rareste, nu mai poti respira adanc ci cu reprize foarte scurte de inspiratie-expiratie…. ai impresia ca aerul nu mai e fluid si ca s-a transformat intr-un ghem de ace inghetate (lucru de altfel firesc pentru ca la -40 de grade Celsius in plamani incep sa se formeze cristale de gheata).
Si imaginati-va ca trebuie sa iesiti dintr-o incapere incalzita la + 25 de grade Celsius, afara unde sunt – 35 de grade Celsius: indiferent cat de bine ai fi imbracat e totusi o diferenta de 60 de grade la care organismul uman nu se poate adapta instantaneu, dar asa cum am mai spus-o deja senzatia de a fi la – 35 de grade e foarte greu de surprins in cuvinte, iar a-ti imagina cum este dupa spusele altora nu poate da decat rezultate palide.
Aceasta se intampla in urma cu 11 ani, in Brasov, undeva pe Calea Feldioarei la iesire spre Targu Mures…
Astazi insa am ajuns sa ne plangem de cateva grade sub zero de parca ne-am fi nascut la ecuator si toata viata noastra am fi petrecut-o fara a fi resimtit gerurile iernii sau canicula verii… pur si simplu nu reusesc sa inteleg de ce ne plangem de ceva care e totusi normal si pe deasupra are frumusetea sa ?!
Voi, cei care ma cititi, reusiti sa intelegeti aceste lucruri sau sunteti unul din plangaciosi ?!
Nu că m-aş plânge. Mie chiar îmi place frigul – am copilărit la Întorsura Buzăului -, dar parcă îl suprotam mai bine când eram tânăr:)
Acolo nu stiu ce temperaturi au fost in 1999 dar sigur au fost mai mici de – 35 de grade Celsius ca e unul din polii frigului din Romania…
Da, sunt de acord cu tine. ma dispera tendinta romanilor de a se plange pentru orice: vai, ninge! vai, ploua! vai, e prea mult soare si ne arde! Hai , mai potoliti-va ! Natura are cursul ei si e firesc sa fie asa. Inca in ultima vreme iernile sunt mai blande decat imi aduc aminte ca erau in copilaria mea. Si atunci nu auzeam pe nimeni sa se planga, cu toate ca era frig rau in case pe vremea impuscatului. Dar romanul – inventiv, punea sobite in casa si facea tot felul de improvizatii si NU SE PLANGEA. Pe astia smiorcaitii i-as duce nitel in Siberia, sa vada acolo iarna. Ei, dar probabil astia vor sa fie cald ca sa se plimbe cu decapotabila de fitze si cu pantofiorii de lac Gucci. Ei n-au auzit de suba si pufoaica.
Si, a propos, se scrie corect „nu va fi publicat” , asta e forma corecta a viitorului, spre deosebire de ortograma „v-a publicat” – ce se foloseste la trecut (perfect compus).
Partea cu nu va fi publicat nu tine de mine ci de aia care au tradus WordPress in limba romana, eu as incerca sa fac traducerea dar nu am acces la fisierele de limba…
Am prins si eu o iarna in armata, dar n-a fost una prea grea. Si apropo, sa stii ca am facut armata la Radiolocatie, la Balotesti.
Pai la asta se ajunge cand beneficiezi de incalzire in scaune, climatronic & stuff… mie imi place frigul si chiar eram un pic dezamagit de iarna de pana acum. In rest cu tot tam-tam-ul asta e contributia media, exagerata ca intotdeauna.
Eu am copilarit pe unde Crivatul in tara. Si oricat ar veni Crivat sau vant siberian… pana la Bucuresti sau alte zone din sud, ori se inmoaie pe traseu, ori se opreste in munti.
Temperaturi mici… dar spre diferenta de Brasov, care e la dos de munte, la noi cand erau -35 de grade mai batea si un vant de ala de te lua pe sus si se asigura ca frigul intra prin orice ungher.
Asa ca nici mie nu mi se pare asa frig. :))
Ar fi frumos daca ar si ninge ca in povesti…
Eu imi aduc aminte de antrenamentele de noapte facute iarna… La -20 de grade nu mai gandesti limpede, mai ales cand ai pr tine kimonoul si un trening de antrenament. Ajungi sa nu mai respiri aproape deloc. Chiar glumeam pe tema asta si spuneam ca avem aer conditionat, adica „ai aer cu conditia sa fii cuminte …”.
Acum nu stiu daca as mai suporta conditiile de atunci, pentru ca simt in cateva minute frigul la picioare… asta e, odata cu varsta si tigarile se mai strica si circulatia periferica.
Prin 1984-1985, a fost o iarna grea, cu suspendari de trenuri, intarzieri de zeci de ore. In jud Iasi la Podu Iloaie s-a inregistrat o temperatura minima de sub -32 grade. Am parcurs distanta Calimanesti -Iasi_Pascani in vreo 2 zile. Traversand pasarela din gara Iasi cu bagajele in maini, ajungand in apartament, mi-au trebuit cateva zeci de minute sa-mi revin, fata fiind cvasiinghetata, cu piele intarita ca o pojghita de gheata. Si acum nu pot uita aceasta situatie limita. Acum massmedia se isterizeaza si pentru unele situatii aproape normale.
In general iernile anilor ’90 aratau asa, cu temperaturi mult sub o grade si nameti de zapezi cat casa…Si e normal ca dupa o perioada de cativa ani buni in care nu am avut ierni prea friguroase sau cu multe precipitatii, oamenii sa se sperie de valul de zapada de zilele astea. De la speriat la haosul din cauza nefunctionarii utilajelor de dezapezire este doar un pas. Mie imi place zapada si cred ca iarna fara frig si zapada nu are farmec 🙂