Clientul nostru, cosmarul nostru

Ma tresesc intr-o dimineata, presat fiind de niste plati ce nu suportau amanare, si merg la prima ora la ghiseul unei banci romanesti.

Acolo surpriza, in loc sa fiu tratat cum se cuvine ca doar aduceam ceva lichiditati in circuitul financiar, operatiune de pe urma careia banca isi pastra un comision deloc modest, sunt luat la trei-pazeste de o duduie pe jumatate adormita: N-am deschis nici calculatorul, nu mi-am baut nici cafeaua, ati venit prea devreme… in conditiile in care ceasul arata aproape 9:30 si eu eram deja pe baricade de cel putin 3 ore.

Dupa ce-mi arunca o privire din aceea cu care parca ar vrea sa te strapunga, porneste calculatorul care se dovedeste a fi la fel de lenes ca utilizatorul din fata monitorului, motiv pentru care duduia imi sugereaza Veniti peste jumatate de ora ca pana atunci… dar n-am lasat-o sa-si termine ideea spunandu-i un Nu, multumesc, dar imi convine mai degraba sa astept decat sa pierd timpul pe drumuri de pomana.

Dupa ce calculatorul s-a indurat sa porneasca si duduia a terminat cu prelucrarea OP-urilor mele n-a ezitat sa-mi sugereze Altadata veniti mai tarziu ca uite cat a trebuit sa asteptati, de parca as fi avut eu vreo vina ca programul afisat pentru public nu se potriveste cu programul tabieturilor angajatilor bancii.

Si pentru ca meniul sa fie complet, la aceeasi banca unde programul cu publicul este de la 9:00 la 17:00, dupa ora 16:45 esti poftit de catre agentul de paza sa te intorci a doua zi caci programul se incheie si duduile din spatele ghiseelor nu-si permit ca la ora 16:59 sa serveasca ultimul client, pentru ca la acea ora sunt deja imbracate, gata fiind de plecare.

Toate acestea se intampla la o banca privata dar a carei angajati au mentalitate de bugetari (numai la acestia cafeaua este prioritatea numarul unu, contribuabilul fiind din start tratat ca pe ceva ce poate fi amanat la nesfarsit).

Si uite asa clientul nostru, stapanul nostru se transforma in Romania anilor 2009 in clientul nostru, cosmarul nostru chiar in cadrul unei institutii bancare in care statul nu are absolut nici un amestec…

6 comentarii la „Clientul nostru, cosmarul nostru

  1. Adevărul este că eu nu am auzit să funcţioneze vreo bancă în România, în adevăratul sens al cuvântului. Excepţie făcând cele din parc, desigur. Asta, când nu te întreabă vreun comunitar băgăreţ de buletin sau de dragul conversaţiei întreabă: „- Ce cauţi la ora asta pe bancă în parc”. Asta indiferent de oră.  Întodeauna va fi prea târziu sau prea devreme, la fel ca şi la ghişeele surogatelor de bănci îţite prin ţărişoară 🙂

  2. Am vagi banuieli ca stiu despre ce banca e vorba. 🙂 Asta imi aduce aminte de zicala cu parul si cu naravul lupului. Unui angajat daca ii spui ca incepand de azi compania are un nou actionar si o noua politica a firmei nu inseamna ca si rezoneaza cu ele.

    • Banca despre care vorbesc nu si-a schimbat actionariatul de la infiintare, eventual a primit infuzii de capital din afara…

Comentariile sunt închise.