Mortii despre care nimeni nu vorbeste

De cand cu tragedia de la Maternitatea Giulesti toata lumea vorbeste despre ceea ce s-a intamplat. Mass-media a gasit o vaca numai buna de muls si bate moneda de cateva zile pe aceasta tema, moartea acelor nou-nascuti fiind zilnic stire de prima pagina.

Se cauta vinovati pentru ceea ce s-a intamplat, se cauta tapi ispasitori, dar se uita un lucru in aparenta nesemnificativ dar care din pacate reprezinta un adevar crud: fiecare din noi suntem vinovati intr-un fel sau altul pentru ceea ce ni se intampla. Si cand vom invata sa ne asumam vina indiferent cat de marunta ne pare abia atunci ne vom indrepta spre drumul cel bun. Toti vrem sa fi tratati, fara exceptie, regeste insa cand e vorba de nota de plata putini sunt cei care-si dau seama care este pretul corect.

Nu voiam sa scriu despre acest subiect, moartea ma inspaimanta, e un subiect pe care refuz sa-l inteleg si sa-l accept. Dar ca parinte inteleg intr-o oarecare masura durerea din sufletul acelor parinti care si-au pierdut copiii in tragedia de la Maternitatea Giulesti si mi se face pielea de gaina si parul de maciuca (la propriu) privind la imaginile care sunt difuzate in mass-media in legatura cu acest eveniment.

De fapt nu voi scrie despre acest subiect, s-au spus destule (poate chiar prea multe), si cu riscul de a fi considerat ipocrit desi eu consider ca sunt doar lucid o sa vorbesc despre mortii despre care nimeni nu vorbeste. In tragedia de la Maternitatea Giulesti au murit 3 nou-nascuti, ulterior alti 2 bebelusi au decedat si probabil cei ramasi au slabe sanse de supravietuire.

Dar si mai tragic e faptul ca in Romania la o sarcina din trei sfarseste prin avort provocat nu prin nastere. Despre lucrul acesta nu vrea nimeni sa vorbeasca sau sa faca campanii de informare si de prevenire. In acest caz moartea bebelusului nu mai este privita ca o tragedie ci ca o libertate individuala a femeii, emancipare cred ca se numeste. Toata lumea este de acord cu faptul ca femeia are dreptul de a decide daca pastreaza o sarcina sau nu, doar ca acolo unde se vorbeste de drepturi exista si obligatii complementare pe care trebuie sa ni le asumam, iar in acest caz femeia are obligatia de a se proteja daca nu-si doreste sa ramana insarcinata. E oare atat de greu ?!

Si daca tot suntem la capitolul drepturi merita sa ne intrebam daca acea suflare de viata din pantecele unei femei nu are dreptul la viata ? Teoretic, din punct de vedere juridic, pana la nastere acea fiinta nici nu exista. Abia cand devine un potential platitor de taxe sau impozite intra sub incidenta legislatiei unei tari.

Practic lucrurile stau putin altfel, fie ca ne place sau nu, fie ca suntem sau nu constienti de aceste aspecte: daca nu ma insel incepand cu a treia saptamana de la fecundare inima fatului incepe sa bata si organele interne incep sa se contureze. Din acest moment putem vorbi despre o fiinta vie, cu sange cald, care are nevoie de toata ocrotirea pe care i-o poate acorda organismul mamei sale pentru a se dezvolta si a se naste. In acest moment, cel mai probabil, o femeie nici nu stie ca este insarcinata…

Acestia insa nu sunt singurii morti despre care nimeni nu vorbeste: mai sunt acei copii pe care parintii si-i doresc cu orice pret dar care se nasc cu probleme (nu intru in detalii). Doar o mica parte din acestia sunt salvati, ceilalti se sting incet dar sigur sub privirile neputincioase ale parintilor care vecheaza la capataiul lor desi medicii fac tot ceea ce este cu putinta pentru a-i salva. Uneori reusesc, alteori boala este mai puternica dar aceasta nu-i opreste ca data viitoare sa incerce sa mai salveze o viata.

Parintii care reusesc sa-si vada odraslele crescand mari fie au avut resursele necesare pentru a apela la serviciile medicale din strainatate, fie au avut acces la mass-media si astfel problema cu care se confruntau a fost intens mediatizata si a fost posibila strangerea fondurilor necesare. Astfel de cazuri sunt rare, as spune chiar extrem de rare, in comparatie cu cazurile in care parintii au trebuit sa se resemneze in fata sortii. Dar despre aceasta nu vorbeste nimeni… nu e profitabil sa o faca, nu aduce rating, s.a.m.d.

PS: Stiati ca in 1990, imediat dupa revolutia din Decembrie ’89, aproape 1.000.000 (un milion) de romance au apelat la avort ? 20 de ani mai tarziu avem cu 90% mai putine avorturi dar problema de fond ramane aceeasi…

8 comentarii la „Mortii despre care nimeni nu vorbeste

  1. Si ce are a face una cu cealalta? E vorba despre avortul la cerere. Adica daca nu-mi doresc acest copil , nu-l aduc pe lume. Si nu, nu-s pro avort. Dimpotriva. Dar sunt femei care fac asta, dintr-un motiv sau altul.
    Pe cand ceee ce s-a intamplat la Giulesti n-a fost un act voit. Copiii aia erau doriti. Parintii acelor copilasi isi doreau copiii acasa, intregi si sanatosi. Si nu sa mai poata face asta.
    Lucrurile sunt diferite. E vorba de actul voit, deliberat si constient si accident. Adica e tot una sinugasul care se arunca-n fata masinii  comparat cu cel spulberat de un idiot, pe trotuar sau trecerea de pieton? Morti sunt amandoi. Unul voit, altul….

    • Ce ti se pare mai crud ? 11 copii morti din cauza personalului medical sau 100.000 (numarul aproximativ al avorturilor din Romania in anul 2009) de copii ucisi chiar de mamele lor ? Sunt lucruri tragice ambele situatii dar despre ultimele nu vorbeste nimeni si societatea le considera firesti… nu drame, nu tragedii, nu ceva condamnabil…

  2. Problema e ca in majoritatea cazurilor, cu tot cinismul din lume, trebuie sa spunem ca pentru acei 100.000 de copii, cea mai buna solutie este sa fie avortati… Gandeste-te ce sansa are un copil nascut dintr-o eroare in adolescenta. Ce sanse are un copil sa faca in viata, daca se naste dintr-o mama care nu-l doreste? Mica.
    Si eu sunt oarecum anti-avort, dar e o chestie foarte delicata.

    • Numarul adolescentelor care fac avort e mic comparativ cu a femeilor care stiu ce-i viata… si metodele de contraceptie sunt la tot pasul iar costurile sunt pentru orice buzunar… si daca chiar nu-ti permiti si nu-ti permiti exista aspirina saracului care se ia nici inainte, nici dupa, ci… in loc de 🙂

  3. Nu zic ca nu ai dreptate. Cu toate astea insa se intampla „accidente” si e… musai avortul… Nu sunt toti capabili sa le respecte (masurile de contraceptie zic)

  4. Mai adauga la aceasta lista si cazurile din ce in ce mai multe ale familiilor care se roaga in fiecare zi pentru un urmas. Sunt familii a caror ambii soti au studii superioare si o educatie aleasa.

  5. Da, ai perfecta dreptate cand spui ca ar fi de dorit sa nu se ajunga aici, mai ales ca in ziua de azi cu atatea metode de contraceptie la indemana e atat de usor…
     
    Si totusi odata raul facut, nu sunt convins ca a interzice / impiedica avortul ar reprezenta o solutie mai buna – gandeste-te ce viata ar avea acel copil nedorit… gandeste-te la toti copiii ajunsi pe strada sau in casele de copii…

  6. e greu si cu contraceptia asta. Pastilele nu au un efect tocmai pozitiv, in special daca sunt luate multi ani. Pe langa cresterea riscului de cancer si slabirea sistemului imunitar, mai si dau ocazia celor cu parteneri multiplii sa contacteze diverse boli (dintre care HPV-ul le poate duce in prag de cancer). Cat despre prezervativ, „studiile” arata ca 90% din barbatii romani sunt „alergici” la latex (restul de 10% fiind doar fraieri). Metoda calendarului da rateuri mari de tot, iar restul (foite, sterilet, coitus interuptus etc) nu sunt nici ele foarte sigure. Pana la urma, trebuie sa alegi una din metodele astea (sau sa le combini), sa o faci cu cap, astfel incat sa minimizezi raul pe care ti l-ar putea face si sa-ti vezi de viata, sperand ca vei avea in continuare o sanatate buna (ca femeie) si ca vei putea naste prunci sanatosi.
    Dar da, si eu sunt de parere ca ar trebui facut TOTUL ca sa nu se ajunga in situatia unui avort. Recomand chiar si abstinenta, in cazul in care chiar nu se poate folosi NICIO metoda contraceptiva. Pana la urma, n-am vazut oameni murind ca n-au facut sex. In schimb, am vazut femei murind in urma unui avort sau ramanand mutilate si infertile pe viata. Barbatii…in fine, ce sa mai zic de ei? Ma bucur tare mult cand mai vad pe ici pe colo cate unul suficient de responsabil incat sa nu-si puna partenera in pericol (de a ramane gravida in prima instanta, iar apoi in situatia de a suporta traumele fizice si psihice ale unui avort). Dar din pacate, pe cei mai multi barbati ii doare in p…

Comentariile sunt închise.