Poveste cu tâlc (pentru cine are minte să o priceapă)

Un olar avea o fântână cu apa rece și cristalină situată chiar la drumul mare… și pentru ca orice călător să se poată răcori când trece pe lângă fântâna sa a pus pe ghizdeile fântânii o ulcică de lut ars.

Treceau oamenii pe lângă fântână, se răcoreau bând apă rece cu ulcica și plecau cu ea în traistă…

Stăpânul fântânii vedea ce se întâmplă dar nu mustra pe nici unul din cei care plecau luând cu dânșii ulcica, ci de fiecare dată când se întâmplă acest lucru punea altă ulcică în loc pentru ca nimeni care trecea pe lângă fântâna sa să nu sufere de sete.

Până într-o bună zi când olarul nostru s-a îmbolnăvit, ulcelele pe care le avea în atelierul de olărit s-au terminat și n-a mai avut ce să pună la fântână ca să-și poată potoli setea trecătorii însetați.

De-atunci oamenii, aceeași oameni care odinioară au plecat cu ulcica în desagă, ajungeau la fântână și pentru că nu mai aveau cu ce bea apa povesteau la toată lumea cu care se întâlneau mai apoi pe drum cât de zgârcit este bătrânul olar că nu se îndură să pună o ulcică la fântâna sa ca să-și poată potoli setea drumeții însetați…

Ba mai mult decât atât unii dintre ei au început să arunce cu pietre și bolovani în fântână…

Când a simțit că se apropie ceasul morții olarul a intrat în atelierul de olărit și a mai făcut o ulcică de lut ca să o pună la fântâna sa pentru ca drumul spre cele veșnice prin cele 24 de vămi să nu-i fie fără de folos.

A așezat ultima ulcică pe ghizdeile fântânii, a intrat în casa și a închis ochii pentru totdeauna…

Când s-a apropiat de fântână următorul călător însetat mult s-a bucurat văzând de departe că este ulcică la fântână dar când a ajuns la fântână dorind să-și potolească setea a descoperit că fântâna secase…

5 thoughts on “Poveste cu tâlc (pentru cine are minte să o priceapă)

  1. Si eu am cateva articole superbe, de obicei petrec si cate 6 sau 7 ore, au fost unele articole la care am stat si am scris aproximativ 12 ore, bine acumulat, dar cel putin articolul este unic, bun, pe intelesul tuturor.

    Frumos articol, pacat de „barfitori”, au „secat” fantana ..!
    Stima Zendy.

  2. Hai că o zic aici pe scurt.

    Era odată un om care trăia într-un sat din România. De mic, era pasionat să învețe lucruri noi așa că în scurtă vreme a ajuns să lucreze în străinătate pe bani buni. Totuși, nu a uitat niciodată de unde a plecat și ori de câte ori venea în satul său natal dădea o petrecere sponsorizată 100% de el și câte 100 de euro la fiecare sătean.

    După un timp, lucrurile s-au îngreunat. Câștiga în continuare binișor, dar apăruse un copil în viața lui. Copilul crescuse și era vremea să meargă la facultate. Iar în străinătate studiile nu sunt tocmai ieftine. Așa că a început să cheltuiască mulți bani pe studiile copilului.

    Când s-a întors în sat, petrecerea anuală sponsorizată de el era deja tradiție. La fel și suta de euro pentru fiecare sătean. A făcut petrecerea cum se cuvine, dar nu a mai avut să dea câte 100 de euro la săteni.

    A ținut un discurs:

    – Dragi săteni! Acum am și eu un copil care merge la facultate. Studiile sunt scumpe și e mai greu cu banii. Așa că după cei 20 de ani în care am avut grijă ca să primiți la fiecare petrecere câte 100 de euro, puterile nu mă mai țin să ofer atât. Drept urmare, veți primi fiecare câte 50 de euro din partea mea.

    Mulțimea forfotea, iar lumea începea să vorbească pe la colțuri aruncând următoarea remarcă:

    – Uite bă ce nesimțit! Ăsta își trimite copilul la facultate pe banii noștri!

    • Exact! Cand ii inveti pe oameni cu binele incep sa creada ca e ceva ce li se cuvine ca un drept din nastere…

Comentariile sunt închise.