Alter Ego Blog

O vorba veche spune ca “romanul s-a nascut poet”, nu neg aceasta dar intre timp am descoperit ca poporul roman s-a manelizat si inteleg prin aceasta faptul ca am trecut de la creatie artistica la un statut care ne face sa ne culcam pe o ureche si sa acceptam drept valori non-valorile.

Vor fi voci care sa sustina ca lumea se schimba, ca “nu-i frumos ce-i frumos ci-i frumos ce-mi place mie”,  ca se schimba gusturile, dar eu cred ca nu suntem mai departe de acum 100 – 150 de ani in urma cand preluam de la occidentul civilizator doar forme fara continut…

Ne place sa ne batem cu pumnul in piept ca avem un Eminescu, un Creanga, un Enescu, un Grigorescu, si multe alte nume care odinioara au facut cinste Romaniei si probabil ca inca mai fac. Dar cati dintre noi, daca au auzit de Eminescu, stiu sa recite in intregime o poezie a “Luceafarului poeziei romanesti” ? Cati dintre cei care se mandresc ca romanul s-a nascut poet stiu sa fredoneze sau macar sa recunoasca “Rapsodia Romana” ? Sa recunosti stilul lui Grigorescu poate ca nu e la indemana oricui dar totusi nu e atat de greu sa retii ca manastirea Agapia a fost pictata de acest Nicolae Grigorescu.

Dar nu despre aceasta voiam sa vorbesc ci despre creativitate in general… Atunci cand esti pus in situatia de a gasi solutii problemelor cu care te confrunti  devii creativ pe masura ce gasesti solutia la problema care-ti da batai de cap. Cand ti se da mura-n gura incetezi sa mai gandesti, incetezi sa mai cauti solutii, incetezi sa mai fii creativ. Stiu ca vor exista carcotasi care vor spune: daca de aceeasi problema s-au lovit si altii, i-au gasit o rezolvare, noi de ce sa ne mai batem capul ? De ce ? Pentru a nu deveni niste legume… Va mai aminititi de teorema lui Pitagora din clasele gimnaziale ? Aia care spune ca intr-un triunghi dreptunghic suma patratelor catetelor este egala cu patratul ipotenuzei. Stiti cate demonstratii exista la aceasta simpla teorema ? Cateva mii, si cu toate acestea inca se mai cauta metode de a demonstra aceasta simpla teorema matematica veche de cateva mii de ani. Oare de ce ? De prosti ? Nu, nu asta e raspunsul…

Ideea este ca poporul roman ca natie a fost pus in situatia de fi creativ pentru a-si rezolva problemele: nu vorbesc de tributul adus de inventatorii romani la dezvoltarea tehnologica, e suficient doar sa ne uitam la taranul roman, la ceea ce este in curtea sa si vom descoperi ca poezia s-a nascut la sat. Si nu doar poezia, ci si geniul creativ al unui popor care acum a devenit doar o amintire si un motiv de lauda fara fundament… Poate e bine sa faceti o vizita la tara, sau daca nu aveti la cine merge incercati sa vizitati Muzeul Satului si poate va veti gandi de doua ori inainte de a face pe cineva “tarane” .

Astazi ne bucuram de ceea ce bunicii si parintii nostri n-au avut parte, tehnologia pare sa atinga apogeul. Ar trebui sa fie un motiv de bucurie, dar realitatea trista e faptul ca nu noi controlam tehnologia ci ea ne controleaza pe noi. La propriu, nu la figurat. Lasand deoparte faptul ca vad ceea ce se intampla cu cei mai tineri decat mine si vorbind din experienta personala pe care o am in urma interactiunii cu tehnologia, descopar ca sunt tot mai neajutorat si dependent de aceasta tehnologie moderna. Inainte de a avea primul telefon mobil stiam pe dinafara, din memorie, peste o suta de numere de telefon. Acum, cand fac plata cash a facturii telefonice, imi dau seama ca nu-mi mai stiu nici propriul numar de telefon. Stiam pe dinafara datele de nastere a colegilor de clasa si a prietenilor, acum mai stiu doar datele de nastere a celor din familie si ca o exceptie doar pentru 2-3 prieteni.

In liceu si in facultate faceam calcule matematice destul de complexe in cap, fara creion si hartie, iar acum chiar si pentru o banala operatie de adunare sau scadere sunt tentat sa pun mana pe calculator. Iar daca-mi dau seama cat de rau m-am ramolit tot am nevoie de creion si hartie (acum nu va imaginati ca am nevoie de creion si pentru o banala operatie a+b= sau a-b=, ci doar cand volumul de operatii aritmetice e mai mare) .  Inainte citeam extrem de mult, de la poezie, la literatura si carti de specialitate. Acum cand pun mana pe o carte, televizorul imi face cu ochiul… si nu-mi place ce sa intampla cu mine.

Nu sunt impotriva tehnologie, dar nu-mi place sa fiu dependent de ea… as vrea sa pot sa mai citesc o carte, as vrea sa pot merge la un spectacol de teatru, as vrea sa ma pot plimba linistit prin parc fara casti in urechi… avem impresia ca nu putem trai fara telefon mobil, fara calculator, fara internet, fara televizor… dar totusi se poate… eu am trait aceasta experienta a abandonului in natura salbatica si pot spune ca desi eram ingrijorat pentru ceea ce o sa-mi lipseasca m-am simtit minunat…