In viata aceasta am ajuns sa nu mai sufar unele chestii caci intrec orice limita a bunului simt:
1) urasc sa platesc tariful pentru tren rapid si acesta sa aiba intarziere 2 ore; daca alegeam un tren personal ajungeam la aceeasi ora la care a ajuns rapidul care a avut intarziere;
2) urasc ca in magazinele cu auto-servire sa nu mai gasesc produsele pe care le consum de obicei, fie s-au epuizat stocurile, fie sunt mutate in alt colt al magazinului (ma credeti sau nu dar am o harta mentala a magazinului de unde-mi fac cumparaturile in mod curent si as putea sa cumpar ce am nevoie si cu ochii inschisi);
3) uras persoanele care discuta si gesticuleaza in public, nu de putine ori m-am trezit lovit destul de zdravan datorita gesturilor interlocutorilor, ultima patanie de acest gen fiind chiar astazi cand un dobitoc m-a pocnit drept in fata cu pumnul in care avea niste chei (de la masina, de la casa) ca am vazut stelute (nu stiu ce culoare erau);
Si uite asa in loc sa ma bucur de viata, ajung sa ma cert cu toti aia care ma calca pe bataturi…
N-am mai scris de mult pe blog… banuiesc ca am avut de facut alte lucruri mai importante, dar e bine de stiut ca-mi exprim frustrarile intelectuale aici doar in anumite conditii: fie sunt extrem de revoltat de ceea ce se intampla in jurul nostru, fie am in minte o idee la care tin extrem de mult si vreau sa o impartasesc si altora, fie am timp la dispozitie de aberatii intelectuale.
Astazi, uitand-ma la data ultimului articol, constat ca am fost fie extrem de ocupat, fie datorita sarbatorilor pascale am incercat sa fiu mai bun lasand deoparte frustrarile… cert este ca nu-mi displace situatia ca nu mi-am facut un obicei de a scrie constant pe blog ci doar atunci cand chiar simt ca am ceva de spus. Daca as incerca sa fiu constant probabil as decadea in articole de umplutura, dulcegarii si alte asemenea chestii, lipsite de amprenta personala si care se gasesc la fiecare colt de strada.
Asadar, ne mai citim cand imi vine mie inspiratia !
Nu stiu cum sunt altii dar eu incep sa simt lipsa tot mai acuta a timpului. Pur si simplu simt ca timpul nu-mi mai ajunge pentru ceea ce vreau sa fac, si in mod special pentru ceea ce trebuie sa fac. Ma trezesc dimineata avand in plan sa fac anumite lucruri si ajung sa descopar seara ca n-am reusit sa duc la bun sfarsit ceea ce mi-am propus. Sper sa fie doar o situatie, sper sa fie doar un varf in care sunt extrem de ocupat si timpul nu-mi ajunge, altfel o sa ajung sa muncesc non-stop.
Poate ca lipsa timpului se datoreaza si “crizei” cu care suntem inoculati la nivel intelectual: acum trebuie sa muncim mai mult pentru a beneficia de aceleasi satisfactii materiale si financiare decat munceam inainte si cu toate acestea ziua are tot 24 de ore, iar programul de lucru este oficial tot de 8 ore caci neoficial ajung sa muncesc… mai mult de 12 ore zilnic. Citeşte mai departe…
