Ce poti face intr-o zi cu un notebook ce are o autonomie de 12 ore?

Nu va speriati, nu a inebunit lupul… adica eu !!! Aceasta a fost prima tema de la concursul Spam Blog 2009, concurs la care spre surprinderea mea participa si bloggeri din diaspora. Sincer ma gandeam ca cei care traiesc de ani buni pe alte meleaguri au preluat de prin obiceiurile locului pe unde s-au stabilit schimbandu-si atitudinea de blogger fomist, dar se pare ca intelepciunea populara nu e in van: lupul isi schimba parul dar naravul ba…

Dar haideti sa lasam lupul deoparte si sa revenim la oile noastre ca altfel… ni le papa lupul….
Asadar ce poti face cu un laptop care are cel putin teoretic o autonomie de 12 ore ?! In primul rand ii poti cere o majorare de salariu sefului caci cu un astfel de laptop muncesti cu 50% mai mult decat inainte, 12 ore in loc de 8, si in plus trebuie sa-ti platesti ratele pentru notebook-ul proaspat achizitionat care-ti permite sa muncesti atat de mult. Apoi dupa ce ti-ai imbrobodit seful cu noul tau laptop ar trebui sa incepi sa te gandesti serios daca lucrurile chiar stau asa ?!

Sa ai o autonomie cat mai mare pentru un laptop este visul de veacuri al oricarui muritor, dar nu trebuie uitat ca specificatiile producatorului pentru un anumit produs sunt valabile doar in conditii ideale: in cazul de fata laptopul va trage pe dreapta dupa 12 ore doar daca nu faci nimic pe el si optiunile de conectare Wi-Fi sau Bluetooth sunt oprite. Altfel daca ai deschise cateva ferestre la browser (sau mai multe browsere), daca asculti muzica cu Winamp de pe hard disc sau un radio online, daca foloseste in tot acest rastimp aplicatii office sau grafice, s.a.m.d. si nu esti conectat printr-un cablu de retea chiar si 8 ore din cele 12 ore promise sunt o cifra optimista pentru autonomia unui laptop. Sa nu uitam ca exista un precedent in care s-a demonstrat negru pe alb ca socoteala de acasa nu se potrieste cu cea din targ: seria de laptopuri Acer Timeline promite o autonomie de 8 ore, dar in practica s-a dovedit ca 5 ore e cel mai bun record de autonomie obtiunut.

Acum ca am demonstrat ca teoria ca teoria dar practica ne omoara, sa mergem mai departe cu acest demers si sa vedem ce fac participantii la Spam Blog 2009: cu foarte mici exceptii fac afirmatii gratuite fabuland pe o tema data. Adica de dragul unui maruntis care nu-ti ajunge nici sa faci cinste cu o cafea si un suc la toti colegii de clasa sau de la munca, pozeaza in specialisti in materie de notebook-uri, dau sfaturi ce se vor a fi pertinente si incearca pe baza unor specificatii teoretice sa faca o recenzie asupra unui produs ca si cum ar fi avut acel produs pe mana si l-ar fi testat intorcandu-l pe toate partile.

Si in loc sa avem parte de informatii pertinente si verificate despre un anumit produs, spatiul web este intoxicat cu gunoaie care peste ani si ani din nestiinta oamenii vor ajunge sa le citeze ca fiind de incredere. Imaginati-va ca la anul pe vremea aceasta cineva vrea sa-si cumpere un laptop cu autonomie mare, gestul firesc ar fi acela de a face o cautare pe google dupa laptop cu autonomie mare sau ceva asemanator. Iar articolele scrise acum despre un anumit laptop vor aparea ca ciupercile dupa ploaie si cand acea persoana va vedea ca acelasi model de laptop apare citat de atatia bloggeri trage gresit concluzia, fara a sti ce e in spatale acelor afirmatii, ca laptopul in cauza este tocmai ceea ce el cauta. Avem de-a face cu un caz nesimtit de manipulare a consumatorului, nu stiu daca aceasta este intentia organizatorului in afara de link building masiv dar e condamnabil ceea ce se intampla.

Circula mitul ca bloggerii sunt mai de incredere decat mass-media traditionala dar cat timp isi vand sufletul si astfel fac trafic de influenta credibilitatea blogosferei este stirbita ireversibil…

PS: Umbla vorba prin targ (a se citi surse confidentiale) ca sponsorii Spam Blog de anul trecut care lipsesc anul acesta nu au fost multumiti de rezultate desi investitia in premii nu a fost deloc modesta. Pe baricade au ramas doar multi-nationalele, cei care inca au bugete mari de promovare si pentru care notiunea de link buildink e un fel de nebuloasa (ceva ce nu inteleg dar li s-a servit ca fiind delicatesa de catre organizatori).

6 comentarii la „Ce poti face intr-o zi cu un notebook ce are o autonomie de 12 ore?”

  1. Pai eu am un IBM la care ma tine bateria cam 3 ore cu un modem PCMCIA conectat + wireless pornit. E mai mult decat suficient, zic eu. In masina daca ai nevoie de mai mult, poti folosi un invertor pt. 220V, iar la birou evident il folosesti de asemenea conectat la alimentator. Bateria o consider utila in situatii ocazionale, la o benzinarie, aeroport, cafenea dar pana la urma si acolo poti gasi o priza. Altfel, restul tine de marketing si de fite, rare sunt situatiile in care chiar iti este utila o autonomie de peste 5-6 ore.

    • IBM sau Lenovo ?! Depinde ce faci pe laptop in alea 3 ore… eu la cate laptopuri mi-au trecut pe mana n-am reusit sa scot timpul oficial al producatorului nici macar cu optiunea Power Save…

  2. IBM pt ca e un model de acum vreo 4-5 ani. Si bateria e noua, schimbata recent pt ca cea veche nu mai tinea nici macar 30 de min. Cat despre timpul de autonomie, corect, este relativ… conteaza f. mult luminozitatea displayului si puterea de procesare; in cazul IBM le ajusteaza automat in functie de tipul de alimentare si de profilul ales.

    • Ce fel de baterie foloseste ca e surprinzator de longeviva ?! Eu la Dell XPS M1710 ma pot plange ca nu ma duce dupa un an si jumatate de uzura zilnica mai mult de o ora si jumatate, desi e cu 9 celule… si nici cand era nou laptupul n-am reusit sa scot decat 3 ore si arareori 3 ore si jumatate…

  3. Pai… Core2duo@2.16GHz, LCD 17″, HD audio etc. iti suna familiar? 🙂
    Al meu e un centrino simplu @ 1.7GHz cu 1.5 GB ram, display 14.1″ si baterie cu 6 celule (detalii baterie <a href=”http://www.flickr.com/photos/ccraciun/sets/72157622493189565/”>aici</a>).

Comentariile sunt închise.