Content is King

De când am început să mă învârt prin online am tot auzit expresia: Content is King!

Au trecut mulți ani de când am auzit-o pentru prima oară, a fost acoperită de praf și ignorată o vreme dar iată că astăzi tot mai multe voci o susțin ba în șoapta, ba în gura mare prin piețe.

Apa trece pietrele rămân este concluzia care se impune de la sine. Avem conținut, e 100% autentic de la idee până la transpunerea în scris dar oare este suficient?

Eu personal tind să cred că nu este suficient să fii creator de conținut ci să-ți cunoști și publicul căruia i te adresezi căci așa cum un rege nu poate domni fără supuși tot așa si un conținut oricât ar fi el de autentic nu dobândește valoare decât în momentul în care este îmbrătișat de către cei cărora le este adresat.

Iar din această perspectivă nu există decât două căi de urmat: fie scrii pentru tine și speri că există persoane care rezonează cu gândurile tale asumându-ți riscul că numarul acestora este totuși limitat, fie încerci să descoperi și să înțelegi ce-și doresc cei care te citesc adaptându-ți stilul la cerințele comunității care orbitează în jurul tău.

Sau poți încerca cu amândouă stiluri până îți dai seama cu ce anume te descurci mai bine… a încerca și a eșua e mai bine decât a nu încerca deloc…

Așadar să nu uităm că așa cum un rege nu poate domni fără supuși, tot așa și un conținut autentic nu poate da roade fără un public care să înțeleagă ce-a vrut să spună autorul…

4 comentarii la „Content is King”

  1. De aici mai apare și întrebarea: să dau tot ce am mai bun din bine când pornesc blogul sau să scriu mediocru ca să încep să fiu citit și apoi să scot articole geniale?

    Mă gândesc serios să tratez acest subiect pe blog. Tu cum ai răspunde?

    • Valoarea unui articol este data de aprecierea cititorilor: tu poti sa scrii un articol la superlativ dar lumea sa nu-l inteleaga si sa nu-l aprecieze, la fel de bine cum poti scrie un articol la caterinca si lumea sa te aplaude… chestiunile acestea sunt relative… depinde cat de mare vrei sa fie cercul in care te invarti…

Comentariile sunt închise.