Astazi incepe scoala, cu o zi mai devreme, desi din cate imi amintesc eu e prima oara cand scoala incepe inainte de ziua traditionala de 15 septembrie.
Mi-amintesc ca-n prima mea zi de scoala, 15 septembrie 1985, am primit pentru prima si ultima oara flori. Asa era traditia ca bobocii sa fie intampinati de ceilalti elevi cu flori, si-am primit atat de multe flori ca nu ma mai vedeam de dupa ele. Doar ca am fost fascinat mai mult de cele doua carti primite incat am uitat florile la scoala… Pe vremea mea inceperea scolii era un motiv de bucurie, pentru elevi si cred ca si pentru profesori pentru ca pe vremuri in invatamant ajungeai din pasiune, nu ca si acum cand ajungi de nevoie pentru ca n-ai gasit nimic de facut in alta parte.
Acum insa inceperea scolii pare a fi mai degraba o corvoada pentru toata lumea deopotriva: elevii s-au emancipat atat de tare incat considera invatamantul o pierdere de vreme (partial au dreptate, dar aceasta nu inseamna ca scoala a devenit o practica facultativa), profesorii se plang ca sunt platiti prost dar cu mici exceptii nu prea misca un deget pentru ca face performanta ci doar cer uitand sa declare veniturile deloc de neglijat obtinute din meditarea in particular a elevilor. Iar guvernul, cel putin la nivel declarativ, e sictirit de faptul ca incepe sezonul protestelor in invatamant.
Incerc sa inteleg pe fiecare si sa nu judec, prea aspru, pe nimeni dar nu pot sa nu remarc ca toata lumea cere fara o oferi ceva la schimb, toata lumea se asteapta ca altcineva sa le rezolve problemele: elevii se plang ca sunt prea multe ore, prea multa informatie care nu va folosi nimanui in viata. Au dreptate pe alocuri, dar asa era si pe vremea mea doar ca atunci aveam ceva in plus: acele cercuri/cluburi unde se puteau desfasura activitati practice. Acum astfel de activitati formative extra-scolare ar putea fi cireasa de pe tort a invatamantului romanesc.
Profesorii se plang de nivelul de salarizare dar nu vorbesc nimic despre performanta, despre veniturile provenite din meditatii si despre colegii lor suplinitorii care n-au nici cea mai mica idee despre ceea ce inseamna a lucra in invatamant. Pentru acestia din urma invatamantul e la fel ca mersul la uzina, treci zi si vino noapte, sau un fel de luna trece, leafa merge, noi cu trag chiulim…
Iar cat priveste guvernantii… n-am ce sa comentez cat merg pe principiul: nimic pentru voi, totul pentru noi…
la ce salarii sunt acum pt debutanti in invatamant, eu chiar cred ca numai cei pasionati aleg asta ;)) oricum mai sunt si profesori care-si dau interesul, dar in ceea ce priveste elevii si eu consider ca majoritatea vad scoala ca pe ceva „facultativ”…se informeaza mai mult de pe net :))
Nu stiu de ce ne invartim in jurul salariului, cand de fapt ar trebui sa fie alte criterii dupa care sa se faca angajarile in invatamant si altele ar trebui sa fie normele fiecarui cadru didactic…
Dacă te referi la criterii de competență… nu uita că cei mai buni absolvenți sunt aleși de către multinaționale (și nu numai) de pe băncile școlii. În general sistemului de stat îi rămân doar cei cu adevărat pasionați sau cei care nu găsesc imediat un alt loc de muncă. Adevărul e că e o meserie plăcută atata vreme cât ai de-a face cu copii cu care să ai ce vorbi, dar, din păcate, în ultimii ani schimbările din sistemul învățământului românesc nu au făcut decât să distrugă programele școlare sub pretextul „simplificării” disciplinelor de învățământ. Ajung în licee din ce în ce mai mulți semianalfabeți, pe care sistemul îi promovează, pentru că (nu-i așa?) bietul copil nu are nici o vină că a fost surprins odată de profesor că nu a învățat lecția de zi (oricum nici dacă îl asculți din lecții mai vechi nu știe nimic, dar asta e altă poveste). Sub același pretext al „dificultății și complexității” disciplinelor de învățământ, s-a ajuns pe scară largă la dictarea lecțiilor, respectiv la refuzul elevilor de a învăța o lecție nedictată, după principiul „nu ați dictat = nu ați predat”. Explicații sau lecturi suplimentare nu au loc. Îmi spunea deunăzi fetița unei cunoștințe că a avut muuuult de citit în vacanță. Curios din fire, o întreb „cât?” O carte!?! Dacă și o carte e mult, înseamnă că noi nu aveam deloc vacanță cu cele 20-25 de cărți obligatorii. Ca să nu mai vorbesc de matematică.
Și ne mai mirăm că am ajuns în coada lumii la calitatea învățămăntului? Eu unul nu! Dacă prin toate modificările aduse nu facem decât să obligăm (și când spun „obligăm”, chiar la asta mă refer) copiii să facă școală, atunci nu avem nici un viitor. Școala ar trebui să fie pentru cei care merită. Pentru cei care vor. Vor fi mulți cei care vor spune că un copil nu știe ce vrea. Corect! Dar cunoștințe minime obligatorii pe care să le stăpânească tot trebuie să aibă! Pe niciunul dintre noi nu ne-a omorât școala și nici nu cred că ne-am prea omorât cu școala, dar comparativ cu copiii de acum putem fi considerați niște Mafalda. Încercați oricare dintre voi câteva manualele actuale să vedeți dacă nu știți și acum, la mai bine de 15 ani de când ați terminat școala, mai multe decât învață sau ar trebui să învețe școlarii de acum.
Dar hai să dăm în profesori că ei oricum nu ripostează. Vor întoarce și celălalt obraz, așa cum stă bine unui intelectual. Nu uitați un aspect important: ei lucrează cu materialul clientului! Dacă ai o pușlama căreia îi repeți cât de tâmpiți sunt profesorii, exact asta vei primi înapoi: vinovat pentru orice e profesorul nu copilul (pe care oricum îl vezi că nu citește și nu învață nimic). Deci, hai să continuăm ce a început Ceaușescu: ÎNVĂȚĂMÂNT OBLIGATORIU! Cât? Oricât! Nu contează!
Nu stiu daca am pus in aceeasi oala toate cadrele didactice, dar n-ai cum sa nu remarci ca unora chiar nu le pasa de elevi nici cat negru sub unghie… eu nu cred ca exista copil bun sau copil rau, ci doar copii care au invatat in cei 7 ani de acasa ca a invata este facultativ… au parintii bani destui ca sa plateasca meditatiile si eventual locul intr-o scoala cu reputatie buna, fie ca e generala, liceu sau facultate…
Și atunci de ce să se elimine examenele de admitere la toate nivelele? Ca să aibă mai multe șanse un copil „plat” fără pic de scânteie? Se știe că oamenii inteligenți nu sunt constanți, dar la noi se promovează constanța. Nu spun că ar trebui să se bazeze totul pe examene, care nu sunt nici ele prea exacte în apreciere.
Actualmente învățământul e „aglomerat” tocmai datorită elevilor care nu au ce căuta la un anumit nivel de educație, dar totuși o fac, pentru că altfel și-ar face părinții de rușine. Și atunci pompează părintele în copil, că deh! e terfelită mândria lui de părinte. Despre cât le pasă profesorilor de elevi e altă treabă: atâta vreme cât un copil bun nu are șanse pentru că nu are „proptele” iar unul slab ajunge să facă și facultatea, ca profesor nu poți decât să te scârbești. Pe lângă asta, criteriile de promovare în sistemul învățământului sunt catastrofale. Trebuie să faci planuri peste planuri de lecții fără să conteze ce știi cu adevărat. Dacă știi să redai ca un papagal și dictezi lecții poți ajunge rapid profesor. Cu condiția să ai și susținerea necesară. Te-aș întreba dacă ai avut vreodată parte de practicieni ca profesori, veniți fie definitiv fie cu titlu de profesori-asociați. Să vezi acolo diferență de viziune și de metodă, dar în momentul în care i-ai spus practicianului că are o tonă de hârtii prin care să arate cum va preda lecția, cu descrierea la minut a desfășurării, îți va spune „pa și pusi” din mers. Și uite așa ai pierdut un om valoros pentru învățământ.
Deja ai atacat multe subiecte sensibile ale invatamantului romanesc… din cauza hartogariei am fugit eu de invatamant desi aveam o relatie profesor-elev excelenta… nu neg nici una din problemele reale ale invatamantului jos, dar nu poti ajunge sa rezolvi aceste probleme fara sa scoti din ecuatie acele elemente care nu aduc nici un beneficiu nimanui (poate doar propriei persoane)… N-am inteles niciodata si n-am fost de acord cu eliminarea examenelor, eu am dat examene peste examene inclusiv la admiterea in facultate… si am plecat undeva de la coada vacii fara resurse financiare care sa-mi permita sa ma lenevesc… si nu m-am plans, am muncit in perioada facultatii, am dat meditatii si-asa am vazut ce fac profesorii cu elevii, am fost la examene si sedinte publice de distribuire a posturilor si efectiv sunt sictirit de tot ce e ilegal, imoral si ingrasa la invatamantul romanesc… solutia nu e sa facem proteste, ci sa facem inainte de toate curatenie in curtea proprie, altfel sa nu ne asteptam sa vina petitori…
Poate ai dreptate, dar mai mult ca oricând, și poate mai mult ca orice alt minister, învățământul este politizat, că deh! toate partidele au câte un cretinoid cu idei mărețe dar care nu știe să facă nimic și atunci tovarășii nu se dezic de camaradul lor și-l trimit la făcut de proiecte, „situații” și ședințe. Unde? Logica spune că doar acolo unde se pot vedea prostiile cât mai greu sau că se pot acoperi de restul sistemului. Dar iată că sistemul a rămas fără oameni valoroși și nu mai poate acoperi erorile și golurile de gândire ale diletanților. Și asta nu e doar problema învățământului, doar că aici deja se vede cu ochiul liber.
Si-au facut socotelile gresit: in invatamant nu se vede imediat cand faci prostii dar pe termen lung tot ce pare azi o banala greseala peste ani si ani se poate dovedi un dezastru…
Şi iată că apar dezastrele deja…
Era de asteptat…