Concursuri Online – peste 10.000 de abonati la newsletter

In urma cu mai bine de un an de zile, mai precis in data de 5 februarie 2009, lansam pe site-ul de concursuri o editia speciala a tombolei „Aboneaza-te la premii…” care avea ca miza un netbook MSI Wind in momentul atingerii pragului de 10.000 de abonati la newsletter.

In momentul lansarii acelei provocari site-ul de concursuri online avea un numar de 4.983 de abonati si singurele conditii pentru a te califica la tragerea la sorti a laptopului oferit ca premiu au fost acelea de a fi abonat la newletter si de a avea macar un prieten care s-a inscris la newsletter la recomandarea ta ulterior datei lansarii concursului.

Dupa aproape un an de zile, mai exact in data de 7 martie 2010, numarul de abonati la newsletter pentru site-ul de concursuri a atins pragul psihologic de 10.000 de abonati. Conform regulamentului concursului in maxim 30 de zile dupa atingerea acestui prag va trebui sa purced la desemnarea castigatorului respectand urmatorul algoritm: se extrage o adresa de e-mail din primele 10.000 de adrese, se solicita posesorului acesteia sa comunice adresa de e-mail a persoanei recomandate, iar daca aceasta se regaseste in lista abonatilor la newsletter fiecare din cei doi vor primi un mesaj pe e-mail prin care vor fi invitati sa trimita un print screen (captura de ecran) cu newsletter-ul din ziua urmatoare. In cadrul print screen-ului trebuie sa se regaseasca adresa de e-mail si numele fiecaruia. Primul care trimite corect print screen-ul solicitat este desemnat castigatorul unui laptop MSI Wind. Pana acum n-am trecut la desemnarea castigatorului dar mai am timp pana pe data de 6 aprilie 2010.

Aceasta tombola mi-a adus o experienta bogata in ceea ce priveste comportamentul participantilor la concursuri: tentatia de a folosi adrese multiple de e-mail de catre aceasi persoana pentru inscrierea la newsletter a fost extrem de mare si numarul celor care au renuntat pe traseu la competitie a fost de aproximativ 10% (in jur de 1.500 de abonati). Practic folosirea adreselor multiple imi spune un singur lucru: lipseste spiritul de competitie chiar si atunci cand sansele de a castiga sunt egale cu sansele de a pierde, iar atunci cand n-au fost folosite adrese de e-mail multiple cel recomandat a fost din familie (soti, frati, copii, bunici, etc.)

Ce urmeaza in materie de newsletter pe site-ul de concursuri online ? Momentant sunt doar in stadiul de idei dar nu exclud ca la 25.000 de abonati sa ofer o masina, iar la atingerea pragului de 100.000 de abonati o casa intr-un cartier rezidential…

Stati aproape…

Comentariile sunt închise.