Cum sa diminuam munca la negru in Romania ?

Este bine stiut ca in tarisoara noastra draga munca la negru este un sport national. Atat angajatorul cat si angajatii prefera aceasta forma de colaborare pentru ca pe termen scurt toata lumea are de castigat. Primul economiseste o suma destul de consistenta, cel de-al doilea castiga mai multi bani din munca sa de zi cu zi.

Cine are de pierdut datorita acestei formule ? In primul rand angajatul care pe termen lung pierde acei ani de contributie la fondul de pensii si se va trezi ca ajunge sa aiba o pensie de doi bani, pe termen scurt ramane descoperit in cazul in care se imbolnaveste si are nevoie de asistenta medicala sau daca angajatorul alege sa se dispenseze de el nu poate beneficia de ajutorul de somaj. Urmatorul care pierde din aceasta stare de fapt este bugetul national care se vede privat de fonduri destul de consistente.

Daca asa stau lucrurile ce s-ar putea face astfel incat sa impacam si varsa, si capra si lupul (va las pe fiecarer din voi sa faceti asociatiile de rigoare) ?
O solutie convingatoare ar fi aceea de a reduce toate cheltuielile pe care le au angajatorii cu angajatii pana la un nivel suportabil. Daca acum pentru a plati unui angajat un salariu net de 1.000 de lei angajatorul scoate din buzunar in plus inca 600 de lei, s-ar putea merge pe reducerea progresiva a acestor cheltuieli pana la un nivel confortabil (nivel in care baza de impozitare este mai mare, iar angajatorul nu mai resimte atat de apasatoare aceste cheltuieli). Astfel se poate merge pe o reducere cu 5%-10% (nu stiu cat de bine ma exprim, dar ideea e ca in loc de 60% cheltuieli cu angajatul, dupa o perioada aceasta sa devina 55%-50%) trimestrial sau semestrial pana cand se constata ca incasarile la bugetul de stat incep sa creasca, semn ca angajatorii considera ca nivelul cheltuielilor cu angajatii au ajuns la un nivel suportabil si isi permit sa angajeze legal.

Aceasta masura, in aparenta, ar putea conduce la o scadere a incasarilor la bugetul de stat insa eu cred ca principiul nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma va functiona si in acest caz. Practic daca acum de pe urma a 10 angajati cu forme legale (presupunem un salariu de 1.000 de lei) statul colecteaza 6.000 de lei/lunar, ar putea sa faca acelasi lucru de pe urma a 12 angajati daca pentru acelasi salariu cheltuielile ar fi de doar 500 lei, sau 24 de angajati daca cheltuielile ar fi de 250 lei din partea angajatorului.

Hai sa ne gandim putin, sa stam stramb si sa judecam drept, daca statul tine la contributiile sociale care insumat ajung la un procent de 60% din salariu net va avea o baza de impozitare de 10 angajati si va priva 14 persoane care lucreaza la negru de drepturi privind asistenta medicala, drepturi legate de somaj si pensionare. Oare nu ar fi inteligent ca statul sa se multumeasca cu mai putin, acordand o sansa mai multor angajati de a beneficia de drepturile care li se cuvin muncind legal ? Daca scad aceste cheltuieli eu sunt convins ca toata lumea va avea de castigat: statul va colecta mai multi bani la buget chiar daca pare imposibil, angajatorul va fi motivat sa angajeze legal (va fi presat si de angajat cat timp contributiile sociale sunt accesibile), iar angajatul se va putea bucura de toate drepturile pe care i le confera munca cu forme legale. Si nu este exclus ca pe termen lung reducerea progresiva a acestor cheltuieli sa conduca la cresteri salariale firesti.

Si mai e un aspect de care nu sunt sigur dar intuiesc ca nu sunt departe de adevar: sectorul angajatilor bugetari. Nu stiu ce procent din piata muncii cu forme legale e reprezentata de bugetari dar banuiesc ca nu-s asa de putini. Daca s-ar aplica reducerea progresiva a cheltuielilor sociale cu salariile atat statul cat si salariatii bugetari n-ar fi afectati in nici un fel pentru ca, banuiesc, atat timp cat bugetul de stat finanteaza salariile acestora impozitarea e doar pe hartie. Din punga statului se scoate exact atat cat trebuie pentru plata salariilor, iar de intrat nu intra absolut nimic din partea bugetarilor. Asadar lor le este indiferent daca procentul cheltuielor cu salariile este de 60%, 25% sau 0%, caci statul nu plateste impozit statului.

Si ar mai fi ceva: daca guvernului ii este frica de o astfel de masura ar putea sa-si ia masuri de siguranta marind alte impozite care acum sunt doar formale si derizorii. Astfel se poate umbla la impozitul pe proprietatile mobiliare si imobiliare. Mie personal mi se pare extrem de mic un impozit auto de 50 – 100 lei/an in conditiile in care o mare parte din autoturisme nu fac altceva decat sa ocupe spatiul de parcare inutil caci sunt folosite maxim 10-14 zile pe an (cel putin asa se intampla in cartierul in care stau). Daca acest impozit ar fi marit si unii proprietari de autoturisme de vacanta nu si-l pot permite prin radierea masinii din circulatie mai rezolvam o problema pe care acum incercam sa o facem prin programul Rabla.
In cazul locuintelor impozitul anual e de asemenea sub orice critica de mic: se plateste aceeasi suma ca impozit acum cand un apartament se vinde cu 60.000 de euro, ca atunci cand se vindea cu 10.000 de euro. Singura majorare a fost cea legata de indicele de inflatie, ori evolutia pretului locuintelor a depasit cu mult evolutia inflatiei. Majorarea acestui impozit nu doar ca ar fi o sursa rezonabila pentru bugetul local sau de stat, dar ar putea conduce la o asezare la valoarea fireasca a preturilor locuintelor.

Tot ce-am scris pana acum a fost facut presupunand conditii ideale, in practica exista si factori perturbatori, dar ideea in sine ramane valabila…