Despre newsletter si reguli de bun simt

Despre subiectul newsletter am mai vorbit intr-un articol precedent si cred in continuare ca acest instrument este util atat timp cat este utilizat cu bun simt.

Revin asupra acestui subiect datorita unui concurs desfasurat de catre evoMag care presupune tocmai abonarea la newsletter-ul acestui magazin online.

Cum mecanismul concursului este unul extrem de simplu, te abonezi si apoi astepti tragerea la sorti, am purces si eu sa ma abonez la newsletter-ul evoMag. Si astfel am decoperit ca se incalca o prima regula elementara de bun simt: n-am primit nici un mesaj prin care sa mi se solicite confirmarea faptului ca eu sunt cel care am facut abonarea la newsletter si astfel oricine poate abona pe oricine la un newletter de care poate nu este interesat.

In acest context am realizat de ce primesc newslettere de la site-urile de reduceri colective fara sa ma fi abonat cu manuta mea. Cu toate acestea as aprecia daca in cadrul oricarui newsletter pe care-l primesc cu sau fara acordul meu as avea optiunea de dezabonare de la newsletter. Multe dintre aceste site-uri de reduceri colective si chiar agregatoare de reduceri colective nu-ti ofera aceasta alternativa: o data abonat indiferent prin ce mijloace trebuie sa-i suporti sau sa raportezi newsletter-ul ca fiind spam. Un exemplu in acest sens este agregatorul de reduceri colective Redutti din newsletter-ul caruia optiunea de dezabonare lipseste cu desavarsire.

Exista o categorie de site-uri care in teorie incearca sa respecte cele doua reguli de bun simt enuntate mai sus: solicita confirmarea la newsletter si in cadrul newsletter-ului exista optiune de dezabonare. Cu toate acestea newsletter-ul este trimis tuturor indiferent ca au confirmat sau nu abonarea la newsletter, indiferent ca au solicitat dezabonarea. Probabil ca atunci cand se solicita dezabonarea in loc de stergere a adresei de e-mail din baza de data asa cum ar fi de asteptat are loc doar o schimbare a statutului din abonare confirmata in abonare in curs de confirmare, iar scriptul care trimite newsletter e conceput atat de prost incat nu aplica nici un filtru pentru a diferentia abonatii confirmati de cei neconfirmati. Un exemplu in acest sens este IT Shirt: m-am trezit abonat dupa participarea unui concurs pe care l-au sponsorizat si n-am reusit sa scap de newsletter-ul lor decat prin raportare ca fiind spam.

Alte doua aspecte care sfideaza bunul simt in ceea ce priveste newsletter-ul sunt ritmul in care sunt trimise newsletter-ele si folosirea bazei de date cu abonati de la un site pentru a trimite newsletter-ul altui site.

Si acum sa recapitulam cele cateva reguli de bun simt legate de un newsletter:
1. Abonarea la newsletter trebuie sa fie urmata de un mesaj prin care se solicita confirmarea abonarii la acel newsletter.
2. Newsletter-ul trimis abonatilor trebuie sa includa obligatoriu optiunea de dezabonare de la acel newsletter.
3. Trimite newsletter-ul doar celor care au confirmat abonarea nu tuturor adreselor de e-mail colectate prin intermediul formularului de abonare la newsletter.
4. Daca un abonat solicita dezabonarea, sterge efectiv adresa sa de e-mail in baza de date cu abonati si nu schimba doar statutul din confirmat in neconfirmat.
5. Mai rarut ca-i mai dragut: ideal ar fi o data pe saptamana sa trimiti newsletter abonatilor sau o data pe zi daca e un site de stiri dar cand se trimite deja de 2-3 ori pe zi cauti butonul de dezabonare.
6. Nu share-ui baza de date cu abonatii de la un site la altul. Daca sunt abonat la un site despre caini, nu ma intereseaza sa primesc newsletter de la un site despre pisici doar pentru simplu fapt ca proprietarul celor doua site-uri este acelasi.

3 comentarii la „Despre newsletter si reguli de bun simt”

  1. Eu prefer optiunea de reply cu comentariu pentru dezabonare. Ma intereseaza motivul pentru care acea persoana a decis sa renunte la newsletter.

    As mai adauga la lista intocmita de tine si:
    7. Newsletterul se trimite cu programe / module de mailist care respecta cerintele serverului – ia o pauza de o sec dupa cateva emailuri trimise.
    8. Este interzis sa faci publice adresele de email ale celor din baza de date prin metoda cc.

    • Daca scriptul de newsletter e facut pe genunchi e posibil ca mesajele sa fie trimise cu CC, dar un script care se respecta trimite mesaje individuale nu bulk cu BCC.

Comentariile sunt închise.