Am prins aseara din zbor la stirile de la televizor ca o romanca de-a nostra face furori in Italia la nu stiu ce concurs muzical si ca deja ar fi favorita juriului.
O sa-mi spuneti ca nu-i nimic rau in a ne mandri cu tot ce-i romanesc si face ca lumea intreaga sa vorbeasca de bine despre noi.
Insa lucrurile stau putin altfel: pustoaica in varsta de 25 (26) de ani si-a pierdut parintii naturali intr-un incendiu fiind adoptata la varsta de 3 luni de catre o familie siciliana. Iar mai departe e de prisos sa spunem cum stau lucrurile pentru ca cine vrea sa priveasca adevarul drept in fata ar vedea ca persoana cu care ne mandrim are atat de multe legaturi cu Romania, cate legaturi are o pasare cu adancurile marii.
Faptul ca s-a nascut in Romania, ca probabil a pastrat si cetatenia romana dupa ce a fost infiata nu-i confera statutul de romanca sadea desi teoretic nu-i poate lua nimeni acest drept. Tehnic vorbind insa, desi nascuta in Romania, dezvoltarea personalitatii sale este 100% influentata de cultura din Italia.
Iar ceea ce e foarte grav atunci cand ne umflam in pene in asemenea situatii, e faptul ca Romania nu a oferit absolut nimic acestei persoane pentru a ajunge acolo unde este acum. Si n-ar fi rau sa ne uitam in propria curte unde zac valori inca nedescoperite, valori ce au nevoie de suport pentru a se desavarsi pentru ca mai apoi sa avem intr-adevar cu ce sa ne mandrim.
Doar ca suntem romani si ne mandrim degeaba cu ce nu-i al nostru… sau cu ce nu mai e al nostru…
PS: Daca baiatul mi s-a nascut in Bucuresti si l-am inregistrat tot in Bucuresti ar trebui sa ma umflu in pene ca e bucurestean ?! Sa fim rezonabili…
PS 2: Istoria de care vorbeam aici Iar ne umflam in pene… pentru meritele altora se repeta, se pare…
Asa-i romanul. N-avem ce face.