Nu mai stiu exact cine a inventat gaselnita de marketing platim de X ori diferenta dar sunt convins ca pana in prezent n-a beneficiat nimeni de aceasta mana cereasca din cel putin doua motive: primul motiv e acela ca astfel de promotii se refera la produse distribuite sub brand propriu (adica promotia e praf in ochi), iar al doilea motiv e acela ca magazinele de cartier care uneori chiar practica preturi mai mici pentru a-si fideliza clientii nu se califica pentru aceasta promotie una din conditii fiind aceea de a gasi produsul in magazine comparabile cu supermarketurile.
Si totusi datorita promovarii prin sistemul cel mai ieftin produs il gasesti la noi se gasesc destui cumparatori care sa aleaga sa-si faca cumparaturile dintr-un anumit loc unde se presupune ca e mai ieftin, fara a mai lua in consideratie alte oferte. Uneori procedeaza corect pentru ca si timpul costa bani iar diferenta de pret nu e semnificativa. Totusi daca ajungi sa patesti ca mine sambata seara cand mi-am facut cumparaturile in Carrefour, incepi sa te gandesti de doua-trei ori inainte de a cumpara…
Ce s-a intamplat de fapt ?! Carrefour isi promoveaza unele produse folosind sistemul daca gasesti in alta parte mai ieftin iti platim de 20 de ori diferenta, n-am pus niciodata botul la asa ceva pentru ca n-am timpul necesar sa stau sa scotocesc prin magazine pentru a gasi cea mai avantajoasa oferta, mai ales ca stiu ca o astfel de oferta are multe stelute de care afli doar daca esti pus fata in fata cu un fapt implinit. Insa acum doua zile am descoperit ca unul din produsele cumparate de mine din Carrefour, costa in magazinul Altex de alaturi cu 30 de lei mai putin si cum produsul cumparat de mine costa aproximativ 200 de lei daca era sa-mi pun mintea cu oferta de a primi de 20 de ori diferenta aveam de incasat de 3 ori valoarea produsului cumparat.
Pentru ca am vrut sa ma conving ca nu sunt cuprins de paranoia am verificat sa fie vorba despre acelasi produs, nu doar de acceasi marca, si culmea codul celor doua produse era identic. N-am sesizat pe nimeni de acest aspect, probabil trebuia sa iau legatura cu seful magazinului Carrefour, renuntand la mana cereasca pentru ca sunt convins ca s-ar fi gasit o steluta pe undeva care mi-ar fi demonstrat ca nu sunt eligibil pentru a primi de 20 de ori diferenta.
Pentru ca n-am de gand sa fac reclama gratuita nimanui nu o sa va spun la ce produs trebuie platita de 20 de ori diferenta, dar daca aveti timp liber la dispozitie si sunteti din Brasov puteti lua la picior cele doua magazine si daca gasiti produsul buclucas, cumparati-l si apoi solicitati sa vi se returneze de 20 de ori diferenta. Daca apare vreo steluta de care nu stiati apelati la OPC pentru practici de publicitate inselatoare… sau altceva plauzibil…
Trebuia totusi sa incerci… nu stii niciodata de unde sare iepuru’
N-aveam timpul necesar pentru a ma targui cu aia si apoi eram, si sunt convins, ca ar fi gasit vreo scuza… ca sa scape de mine…
In fata evidentei ma indoiesc sa fi gasit vre-o scuza…
Evidenta mea nu-i totuna cu evidenta lor… sunt convins ca ar fi scos o steluta din maneca si n-as fi avut sorti de izbanda…
Unii dintre noi, prin felul resemnat de a fi, pierdem in viata pentru ca nici macar nu vrem sa incercam, ci pornim de la premiza cu statut de prejudecata: „sunt convins ca ar fi scos o steluta din maneca”!…
Corina, aceasta s-a intamplat atunci si nu e vorba de resemnare ci pur si simplu nu putem ignora mentalitati.