Black Friday

Peste aproximativ două săptămâni, adică pe 16 noiembrie 2018, românii se vor călca în picioare prin online ca să prindă o reducere de Black Friday – Vinerea Neagra.

Eu aș fi ales ca dată de Black Friday ziua de 13 noiembrie 2018 pentru că era mai palpitant dat fiind faptul că va fi într-o zi de marți când se spune că sunt 3 ceasuri rele și în plus era și o zi de 13… dar aceasta este o cu totul altă poveste.

Se spune că ziua de Black Friday marchează începutul sezonului pentru cadouri de Crăciun și de aceea comercianții vin cu reduceri semnificative care cel putin teoretic trebuie să continuă până în ajun de Crăciun.

Românii au prins gustul reducerilor de Black Friday abia în 2011 când o parte din magazinele online în frunte cu eMAG au încercat marea cu degetul deoarece, din păcate (sau din fericire) apetitul românilor pentru reduceri a fost atât de mare încât au pus la pământ de câteva ori în 24 de ore serverele pe care rulau aceste reduceri de Black Friday.