Câteodată mă simt în ceață, la figurat vorbind, dar acest lucru nu mă deranjează atât de mult cât mă deranjează ceața ca fenomen meteorologic.
Am fost de mic familiarizat cu fenomenul care se întâmpla de obicei toamna și primăvara în zona lacurilor de baraj natural sau artificial, ba chiar și pe văile apelor lin curgătoare. Mi se părea ceva firesc și fascinant totodată să privesc de departe ceața…
Apoi, când am crescut suficient de mare ca să iau munții la picior, ceața nu mai era ceva plăcut când te surprindea pe drumuri de munte și se întampla sa nu-ți vezi nici măcar nasul. Era o senzație stranie care te învăluia asemenea ceții… era teamă, nesiguranță și alte sentimente amestecate puțin câte puțin…