Touch me…

Conceptul de touch-screen nu este atat de nou pe cat este de cunoscut publicului larg ci are o vechime de aproape jumatate de secol, prima interfata bazata pe tehnologia touch-screen fiind realizata la CERN la inceputul anilor ’70 a secolului trecut.

Cu toate acestea noi, muritorii de rand, am inceput sa ne bucuram de beneficiile interfetelor tactile (touch-screen)  doar de aproximativ 5 – 6 ani in urma (cei mai norocosi au putut face aceasta de la jumatatea anului 2007).

Cele mai cunoscute tehnologii touch-screen sunt: touch-screen rezistiv si touch-screen capacitiv.

Pe scurt o sa va  spun cate ceva despre cele 2 tehnologii:

Simplificand la maxim lucrurile pentru a intelege ideea un ecran rezistiv este alcatuit din 2 straturi din material conductor separate de un strat din material izolator care insa devine conductor atunci cand asupra sa se exercita o presiune (daca nu ma inseala memoria cred ca proprietatea unui material izolator de a deveni conductor sub actiunea unei forte de compresie se numeste efect pizoelectric).

Prin apasarea cu degetul sau cu un stylus a unui ecran rezistiv in zona de compresie cele 2 straturi conductoare sunt practic scurt-circuitate deoarece stratul izolator devine conductor in acel punct si mai departe este de datoria procesorului device-ului respectiv sa determine coordonatele unde a avut loc actiunea si sa decida ce operatiuni are de facut mai departe.

In cazul unui ecran capacitiv bazandu-ne tot pe un model simplificat aveam de-a face cu o singura suprafata incarcata cu sarcina electrica uniform distribuita. In cazul atingerii acestei suprafete intr-un anumit punct cu un material conductor (de obicei cu degetul, corpul uman fiind conductor de electricitate) o parte din sarcina de pe suprafata ecranului capacitiv este transferata si in punctul respectiv apare o diferenta de potential detectabila de catre procesor.

Diferentele dintre cele 2 tipuri de ecrane ar fi urmatoarele: un ecran rezistiva e mai ieftin decat unul capacitiv, consumul de energie este mai mic la ecranul rezistiv decat la cel capacitiv, luminozitatea este mai slaba in cazul unui ecran rezistiv decat in cazul unui ecran capacitiv care are o luminozitate mult mai buna, ecranele rezistive sunt mai precise in utilizare pe cand ecranele capacitive sunt mai sensibile la atingere. Si nu in ultimul rand trebuie mentionat ca primele au fost ecranele rezistive, astazi punandu-se accentul pe ecrane capacitive.

Eu si tehnologia touch-screen

Pentru cei mai multi era touch screen inseamna cel mult vreo jumatate de deceniu, insa personal am avut primul contact care m-a entuziasmat in urma cu 15 ani… nu, nu lucrez in domeniu si nici n-am avut tangente cu el decat din perspectiva pasiunii pentru tot ceea ce inseamna IT & C: pe vremea cand internetul era doar un vis in Romania (sau mai bine spus nu era), eram client fidel al editiilor anuale CERF (Computers and Electronics Romanian Fair). Din 1995 si pana in 2003 nu am ratat nici o editie CERF.

La CERF am descoperit stramosii smartphone-urilor de astazi indiferent ca se numea PalmTop, HandHeld sau Pocket PC (si cum s-or mai fi chemand, aceasta-i doar ceea ce-mi amintesc eu). Tehnologia touch screen folosita era cea rezistiva, foloseau stylus si aveau de obicei ca sistem de operare Microsoft Windows Mobile. Erau insa device-uri care se adresau segmentului business, aveau preturi destul de piperate si un liceean/student ca mine nu prea interesat de acestei jucarii decat din perspectiva noutatii asa ca le-am admirat si… cam atat.

In 1998 la CERF insa am descoperit ce inseamna cu adevarat touch screen-ul si m-am indragostit de el la prima vedere… imi veti spune ca au trecut 15 ani si ca memoria imi joaca feste dar imi amintesc ca si cum s-ar fi intamplat astazi (astfel de chestii se intampla cand esti cu adevarat impresionat de ceva), in plus stiu sigur ca eram in ultimul an de liceu si colegii de clasa au ramas la fel de impresionati ca si mine cand le-am povestit despre acel calculator cu touch screen.

DA, era vorba despre un calculator cu touch screen… de fapt era un sistem desktop cu monitor cu touch screen si in loc de mouse puteai folosi degetul pentru a lansa un program, a naviga prin meniuri, a te juca Minesweeper, s.a.m.d. Practic ceea ce faceai cu un mouse puteai face si cu degetul pe acel monitor cu touch screen. Sa descriu in cuvinte sentimentul trait atunci imi este imposibil dar ganditi-va si imaginati-va doar superlative.

Atunci nu m-a interesat deloc ce se ascunde in spatele acelei minunatii dar facand o recapitulare din memorie si punand cap la cap cu ceea ce am aflat intre timp despre tehnologia touch screen pot deduce ca respectivul monitor folosea tehnologia rezistiva si era gestionat de o aplicatie ce rula sub Windows caci din cate stiu eu pe vremea aceea nu era oferit suport nativ pentru touch screen.

Analizand acum la rece lucrurile cred ca entuziasmul meu fata de tehnologia touch screen in acel moment era justificat de mouse-ul de pe vremea aceea. Radeti si vi se pare neverosimil? Va las sa o faceti… ati terminat de ras? Acum va invit la o incursiune in amintirile voastre pentru a va aminti de primul mouse pe care l-ati folosit in viata voastra: daca e vorba despre mouse-ul cu bila nu mai e nevoie de explicatii pentru a intelege ca touch screen-ul era mana cereasca.

Pentru cei care s-au nascut cu touch screen-ul in brate sau cu mouse-ul optic sub mana dreapta le voi spune foarte pe scurt ca mouse-ul cu bila devenea de-a dreptul enervant si inutilizabil cand bila si axele directoare se umpleau de praf si scame. Voiai sa duci cursorul intr-o directie iar el o lua intr-alta directie sau ramanea pe loc si era mult mai rapid sa folosesti tastatura + scurtaturile (acele combinatii de taste salvatoare de timp) pentru a ajunge la un rezultat decat sa te folosesti de un mouse murdar. Noroc ca inainte de mouse foloseam exclusiv tastatura si Norton Commander nu-mi era strain…

Apoi, dupa episodul 1998, a fost o perioada in care am intrat doar accidental in contact cu tehnologia touch screen prin intermediul infochioschiurilor turistice sau automatelor de bilete din Europa. Insa dupa ce Apple a lansat primul iPhone in 2007 reminiscentele despre tehnologia touch screen m-au facut sa-mi doresc si eu asa ceva. Cum Android nu stiu daca macar era in fase, calic si fudul fiind mi-am cumparat primul meu telefon cu touch screen, un LG cu sistem de operare propriu. Dupa ce l-am folosit cateva luni desi touch screen-ului n-aveam ce sa-i reprosez, am renuntat la el pentru ca era un banal telefon si nu un smartphone in adevaratul sens al cuvantului.

Pe la sfarsitul anului 2010 in urma vizitei lui Mos Craciun am invatat un nou sens al cuvantului touch me (inainte ma gandeam doar la prostii cand interactionam cu acest cuvant) si de atunci nu exista zi in care sa nu respir, sa nu mananc, sa nu dorm si sa nu… touch me… pe smartphone, pe tableta pc si de la sfarsitul anului 2012 a mai aparut o oportunitate de exploatat si este doar o chestiune de timp pana va intra in viata mea: laptopurile cu ecran tactil (touch screen).

Responsabili pentru aceasta revolutie sunt Microsoft cu al sau Windows 8 si Asus cu noua serie de laptopuri cu ecran tactil VivoBook.

Inainte de toate trebuie sa recunosc ca dupa lansarea Windows 8, respectiv a laptopurilor cu ecran touch screen opiniile pe care le-am citit nu sunt tocmai favorabile nici sistemului de operare si nici laptopurilor cu ecran tactil.

De asemenea am o oarecare retinere sa scriu despre lucruri cu care n-am interactionat vreodata si tot ceea ce stiu despre acele lucruri sunt chestii citite la altii. Ma simt mai confortabil atunci cand n-am interactionat cu un produs anume dar am lucrat cu produse din aceeasi categorie.

Cu toate acestea voi incerca sa gasesc jumatatea plina a paharului in ceea ce priveste laptopurile cu ecran tactil deoarece sunt convins ca aceasta jumatate exista.

Nu voi intra absolut deloc in detalii in ceea ce priveste specificatiile tehnice ale seriei Asus VivoBook S200 (S400) dar cu un simplu click pe link-ul anterior puteti afla mai multe detalii.

Eu ma voi rezuma la a va impartasi din experienta personala acumulata pana in prezent in ceea ce priveste utilitatea utilizarii interfetelor tactile.

Personal am constatat (si nu cred ca exista cineva care sa ma contrazica) ca touch screen-ul inseamna naturalete in folosirea oricarui gadget indiferent ca este vorba despre smartphone, tableta pc sau laptop cu ecran tactil.

Daca sunt unii care privesc laptopurile cu touch screen ca pe o ciudatenie e pentru simplu fapt ca obisnuinta este o a doua natura si sunt ferm convins ca, prin reducere la absurd, daca laptopurile ar fi fost lipsite de touch pad si de mouse acum un ecran tactil ar fi fost primit ca pe o binecuvantare.

Recunosc ca si eu am fost surprins de aceasta miscare facuta de producatorii de laptopuri dar uitandu-ma apoi la preturile acestor laptopuri cu ecran tactil am descoperit cat de mult s-a ieftinit tehnologia si fie ca o folosesc fie ca nu o interfata tactila direct pe ecranul laptopului nu are cum sa-mi strice.

Dar lucrurile nu sunt asa cum incerc eu sa le prezint, cat mai simplificat cu putinta… in realitate ca utilizator de tableta pc in general si ca utilizator de Asus Transormer Prime in particular m-am trezit nu o data, nu de doua ori, ci de nenumarate ori cu degetele pe ecranul laptopului si dupa ce m-am uitat in jurul meu sa nu fie nimeni am injurat ca un birjar de ciuda ca laptopul meu nu are touch screen. Si aceasta se intampla cu mult inainte sa apara pe piata laptopurile cu ecran tactil…

Sa nu va mai spun cat de incantat va fi piticul meu cand va putea alege singur la ce desene animate sa se uite pe un laptop cu touch screen…

Dar sa ma explic: la inceput ne uitam la desene animate de pe YouTube la laptop insa de fiecare data scotea cateva taste, apoi am folosit tableta si problema cu tastele a fost rezolvata dar cand am constatat ca se baga cu ochisorii prea aproape de tableta am revenit iarasi la laptop. Acum nu mai este atat de interesat de tastatura insa avem alta problema: dupa fiecare episod sunt afisate alte episoade asemanatoare si de fiecare data merge cu manuta pe ecranul laptopului incercand sa porneasca unul dintre ele fara a reusi sa inteleaga de ce pe laptop nu-i ca pe tableta. Si de fiecare data are nevoie de cineva ca sa-i puna un nou episod de desene animate…

Din punct de vedere al productivitatii deoarece cel putin 75% din timpul petrecut de mine la job inseamna folosirea tastaturii pentru a scrie cod nu-i gasesc utilitatea unui laptop cu ecran tactil dar banuiesc ca designerii sau cei care folosesc frecvent aplicatii grafice vor gasi suficient de util un astfel de laptop cu touh screen.

Cand vine insa vorba de distractie nu mai incape nici o indoiala ca un laptop cu ecran tactil inseamna sa ai toata lumea la degetul tau mic… doar sa nu duci lipsa de imaginatie… asa ca nu intru in detalii: daca nu ai nevoie de tastatura pentru a face ceva inseamna ca nu ai nevoie nici de mouse si interfata touch screen de pe ecranul laptopului tau este suficienta.

Si-am lasat pentru final un aspect care pe mine nu inceteaza sa ma impresioneze in cel mai placut mod posibil: datorita modului natural si intuitiv de folosire a unei interfete tactile varsta de adoptare a noilor tehnologii se largeste considerabil de mult. Pentru un prescolar si un pensionar a folosi un laptop fara asistenta cuiva este in general de domeniul SF-ului chiar daca mai sunt si exceptii.

Insa privind la cum piticul meu de 3 anisori foloseste tableta pc, impreuna cu bunica lui care nu stie nici macar sa deschida calculatorul sunt 100% convins ca un laptop cu touch screen le-ar deschide noi orizonturi… de exemplu astfel de laptopuri ar putea fi folosite in procesul educational de invatare a alfabetului sau a operatiilor aritmetice (adunare, scadere, inmultire, impartire).

Iata doar un scenariu de programa scolara la clasa I, din anul 2017:
– pe ecranul unul laptop Asus VivoBook S200 apare litera A;
– la apasarea ecranului in boxe se aude modul in care se pronunta litera A;
– apoi elevului i se cere sa tasteze litera A;

… si ne putem imagina o gramada de astfel de scenarii prin care scoala devine o placere nu o corvoada… dar probabil visez prea frumos: tehnologia ne-ar ajuta, programa scolara insa e din secolul trecut…

Cu acest articol particip la concursul BlogWars 2013.